Mii de suedezi pledează în favoarea utilizării microcipurilor care pot fi implantate sub piele şi care pot fi utilizate zilnic pentru diferite operaţiuni, precum accesarea telefonului smart, deschiderea uşii sau programarea alarmei. În viitor, se are în vedere efectuarea de plăți cu aceste microcipuri, potrivit unei analize Euronews, preluată de G4Media.ro.

Microcipul are mărimea unui bob de orez şi se implantează sub piele cu ajutorul unei seringi. În Suedia, microcipurile pot fi utilizate pe post de bilet de metrou sau tren.

Arhitectul suedez de soluţii IT, Martin Lewin, utilizează deja două microcipuri implantate în mână pentru acţiuni precum logarea la computerul personal, programarea alarmei biroului în care lucrează şi lansarea profilului său de LinkedIn. El speră că foarte repede se vor putea face şi plăţi prin intermediul lor.

„Nu este altceva decât nevoia de a elimina necesitatea de a avea un portofel, de a elimina brelocurile de chei – de a elimina toate aceste „jetoane” separate care nu fac altceva decât să creeze riscuri, pentru că, dacă le pierzi, îţi pierzi identitatea”, a declarat fostul artist de tatuaje şi implanturi cosmetice (body piercing), Jowan Österlund, care în prezent este fondatorul companiei suedeze Biohax International.

mai mult la /www.digi24.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here