Agenţia de sănătate publică din Suedia – țară în care măsurile împotriva coronavirusului au fost mai laxe – ia în calcul trei scenarii pentru evoluția viitoare a epidemiei în această țară, considerând „probabilă” perspectiva de a se confrunta cu încă cel puțin 3.000 de noi decese în perioada următoare, relatează Agerpres

Suedia are deja unul dintre cele mai grele bilanţuri de COVID-19 din lume, raportat la populație. Marţi, se ajunsese la 5.646 de morţi şi 78.166 de cazuri confirmate de coronavirus.

Potrivit Agenţiei de sănătate publică din Suedia, scenariul cel mai probabil prevede apariţia a diferite focare în toată ţara – mai mult sau mai puţin uşor de ţinut sub control. Este un scenariu „văzut deja în alte părţi ale lumii şi care pare să urmeze evoluţia obişnuită a COVID-19”, a declarat epidemiologul-şef Anders Tegnell, citat de AFP. În acest scenariu, din cauza relaxării unor restricţii, rata de infectare „ar creşte rapid ca urmare a unei socializări mai intense între oameni”, însă ar scădea apoi cu repeziciune, atunci când oamenii vor conştientiza riscul şi vor respecta restricţiile, cum ar fi distanţarea socială. Numărul de noi decese în acest scenariu este estimat la 3.200.

Cel mai sumbru scenariu prevede peste 4.400 de noi decese, în ipoteza că noul coronavirus va urma traiectoria clasică a unei pandemii.

mai mult la   /www.digi24.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here